Left Continua cumparaturile
Comanda ta

Nu exista produse in cos

Transport gratuit pentru comenzi peste 250 RON
Cum se utilizează uleiurile esențiale

Cum se utilizează uleiurile esențiale

Uleiurile esențiale interacționează cu corpul prin nas (capilarele sanguine din nas) și sunt, de asemenea, absorbite prin piele. Există, de asemenea, și un beneficiu prin valoarea energetică a uleiului esențial (are o vibrație energetică, la fel ca o emoție sau un gând).

Beneficii

Există de asemenea și un beneficiu al uleiurilor esențiale prin valoarea lor energetică. Fiecare ulei esențial are o anumită vibrație, încărcată cu un tip de energie, la fel cum emoţiile sau gândurile noastre sunt încărcate cu o valoare energetică.

Există multe modalități de utilizare a uleiurilor esențiale:

În apa de baie

Uleiurile esențiale pot fi folosite în apa de baie, atât pentru terapie, cât si pentru delectare! Ai grijă să nu folosești un ulei care sensibilizează sau irită pielea! Adaugă uleiul esențial în apa de baie diluat într-o linguriță de miere sau o jumătate de ceașcă de lapte. (Mierea și laptele sunt emulgatori excelenți și vor ajuta uleiul esențial de aromaterapie să se disperseze în apă). Cele mai sigure uleiuri care pot fi folosite în apa de baie, de către toate persoanele, sunt Lavanda și Roman Camomile (mușețel roman) datorită calităților lor blânde non-iritante.

Uleiul esențial care este dispersat  în apă este liposolubil, așa că folosiți cu atenție şi cu măsură. Dă drumul la apă, în cadă și adaugă uleiul esențial (sau amestecul) în apă, utilizând până la opt picături de ulei esențial singular sau în amestec. Ține ușa de la baie închisă pentru a te asigura că aroma nu se dispersează.

 

Aplică pe piept și pe partea superioară a spatelui

Există multe uleiuri esențiale care au un efect de decongestionare și sunt recomandate pentru a susține buna funcționare a sistemului respirator. Printre acestea se numără Eucaliptul, Brad, Rozmarinul, Menta și Lavanda. Se prepară un amestec de 10-20 de picături de ulei esențial în 30ml de ulei de cocos și se aplică prin masaj ușor pe piept și pe partea superioară a spatelui.


Compresă

O compresă poate fi o bucată de material dn bumbac, curat, umed, pliat care a fost infuzată cu uleiuri esențiale și apoi este aplicată în zona cu probleme. O compresă poate fi rece sau caldă, în funcție de scopul cu care o folosim. Umple un castron mic cu apă, adaugă 2-5 picături de ulei esențial, apoi amestecă rapid combinația, după care înmoaie bucata de material și aplică pe zona dorită. Repetă această procedură de câte ori este necesar!


Ambiental

Poți transforma complet energia unei încăperi, în doar câteva minute, utilizând două-trei picături din uleiul esențial preferat, într-unul dintre difuzoarele noastre de aromaterapie. Difuzoarele de aromaterapie sunt ideale și pentru curățarea și purificarea aerului.


Aplicare directă

Unele uleiuri esențiale, cum ar fi lavanda și arborele de ceai, pot fi aplicate direct pe piele pentru a calma înțepăturile, mușcăturile minore de insecte, zgârieturile și arsurile.


Baie de picioare sau de mâini

Dacă picioarele tale se simt bine, tot corpul tău se simte bine -  astfel, picioarele sunt o zonă foarte importantă în aromaterapie. Acest lucru se datorează atât punctelor reflexe care influențează fiecare organ al corpului, dar şi pentru că pielea de pe picioare absoarbe rapid uleiurile esențiale. Valoarea băii de picioare a fost recunoscută de sute de ani. Este o modalitate minunată de a vă răsfăța și este foarte practică în situațiile în care nu este posibilă o baie completă de aromaterapie; de exemplu, pentru persoanele cu handicap locomotor, persoanele în vârstă, pentru persoanele care au doar un duș în apartamentul lor. Băile de mâini pot fi liniștitoare pentru persoanele cu articulații dureroase. Utilizați 2-4 picături de ulei esențial ales într-un castron de apă caldă. Apa caldă, relaxează iar uleiurile esențiale au efct anti-inflamator, calmant și relaxant.


Gargară

Mai întâi amestecă bine uleiul esențial într-o linguriță de miere. Apoi diluează cu apă caldă până când mierea este dizolvată. Fă gargară cu o cantitate mică și scuipă. Utilizează 1-2 picături de ulei esențial recomandat  la 30 ml de apă caldă.


Inhalarea prin abur

Alternativ, adaugă trei picături de ulei esențial într-un castron cu apă fierbinte. Acoperă-ți capul cu un prosop mare, închide ochii, pune fața deasupra apei și inhalează adânc. Repetă după cum este necesar.


Uz intern

Uleiurile esențiale pot fi folosite și  intern, dar acest lucru nu trebuie făcut fără o cunoaștere adecvată a proprietăților uleiuli esențial. Îți recomand să nu iei intern  uleiuri esențiale fără recomandarea unui terapeut.

Masaj

Masajul cu aromaterapie este una dintre cele mai bune modalități de a experimenta uleiurile esențiale de aromaterapie, combinând în același timp avantajele atingerii și efectul terapeutic al uleiurilor esențiale. Masajul relaxează mușchii și îmbunătățește circulația și fluxul limfatic, calmează tensiunea musculară și reduce stresul mental. Uleiurile esențiale trebuie întotdeauna diluate într-un ulei vegetal de bună calitate înainte de aplicarea pe piele. Diluarea normală este de aproximativ 10-20 de picături de ulei esențial până la 30 ml de ulei vegetal. Pielea sensibilă poate necesita o jumătate din această concentrație de uleiuri esențiale sau chiar mai puțin.  Le poți dilua după cum este necesar.


Apă de gură

Efectul antiseptic și antibacterian al uleiurilor esențiale de aromaterapie este perfect pentru a împrospăta respirația și pentru a ajuta la menținerea gingiilor sănătoase etc. Pur și simplu adaugă câteva picături de ulei esențial într-o ceașcă de apă și clătește gura. Nu inghiți!


Sauna

Pentru a reîmprospăta sauna și pentru a te bucura de efectele terapeutice ale uleiului esențial, amestecă cinci picături din produsul ales într-o ceașcă de apă și toarnă peste rocile fierbinți.


Perna parfumată

Una sau două picături de ulei de aromaterapie pe o faţă de pernă sau pe o țesătură din interiorul pernei este un mod minunat de a te bucura de efectul liniștitor și terapeutic al uleiurilor esențiale. Ai grijă să nu ajungă uleiul în ochi!


Uleiuri esențiale la locul de muncă

Ai posibilitatea să folosești uleiurile direct din sticlă sau să folosești o sticluță cu bilă roll on. Aroma uleiului esențial te va ajuta să rămâi focalizat și relaxat.


În călătorii

Uleiurile esențiale ajută la transformarea oricărei camere de hotel într-un loc mai aproape de casă.