Left Continua cumparaturile
Comanda ta

Nu exista produse in cos

Transport gratuit pentru comenzi peste 250 RON
Beneficii uleiuri esenţiale Young Living

Beneficii uleiuri esenţiale Young Living

Majoritatea dintre noi am auzit cel puţin o dată de uleiurile esenţiale Young Living. Dacă totuşi încă nu eşti familiarizat cu denumirea, lasă-ne să îţi prezentăm în câteva cuvinte conceptul! Young Living este o companie din Utah care vinde uleiuri esenţiale şi alte produse cu specific. Aceştia sunt lideri mondiali în domeniu, de mai mult de peste douăzeci de ani. Noi am optat pentru această firmă deoarece deţine propriile recolte de plante aromatice şi prin urmare, au un control absolut asupra procesului de extracţie, acesta făcându-se într-o modalitate non-invazivă şi care susţine agricultura sustenabilă.


Ştiai că: aceste uleiuri esenţiale sunt folosite în peste 30 de spitale din SUA, pentru tratarea pacienţilor şi aromatizarea încăperilor.


Printre cele mai vândute produse putem aminti: uleiul esenţial de lămâie, lemn de cedru, mentă, portocale sau lavandă. Pe lângă aromele plăcute şi intense, aceste produse naturale aduc şi alte beneficii asupra corpului uman. Rămâi alături de noi şi descoperă-le în paragrafele următoare.

 

1. Îmbunătăţesc puterea de concentrare


Renumit pentru efectele sale, uleiul esenţial Spearmint Young Living induce prin inspirarea aromei puternice o mai bună stare de concentrare, prin urmare, vei fi mai performant şi mai atent la lucrurile care te înconjoară.  De asemenea este recomandat pentru copiii năzdrăvani, care au o energie debordandă. Pe de altă parte, în urma cercetărilor, s-a demonstrat că atenuează şi durerile de cap.

 

2. Combat gândurile negative


În urma aplicării asupra zonei dorite, aroma puternică şi relaxantă a uleiului esenţial Lemon Myrtle Young Living te va transpune într-un cadru de vacanţă, acolo unde grijile sau problemele din viaţa de zi cu zi nu mai există. Lasă-te purtat de vraja tărâmurilor exotice şi gândurile negative nu vor mai avea nici o şansă!

 

3. Efect relaxant


Probabil cea mai folosită aromă de ulei esenţial din lume, lavanda este bine cunoscută pentru efectele sale relaxante şi tonifiante asupra sistemului nervos. Doar după aplicarea a două-trei picături din Rutavala Blend Young Living, veţi putea resimţi o stare de calm, iar în cazurile de anxietate, aceasta va fi calmată şi remediată.

 

4. Combat durerile musculare


În cazul in care te confrunţi cu dureri musculare, aplică doar câteva picături de Marjoram Young Living pe zona afectată şi vei putea resimţi o relaxare a muşchilor suprasolicitaţi. Pe de altă parte, efectul măghiranului este benefic şi pentru stările de tensiune nervoasă sau cele de anxietate.

 

5. Crează un cadru plăcut pentru meditaţie


În timpul meditaţiei, pentru o putere de concentrare mai mare şi un efect cât mai relaxant, puteţi utiliza Frankincense Young Living. Aroma de tămâie stimulează sistemul limbic al creierului, astfel elevând mintea şi eliminând senzaţii precum stresul sau gândurile negative. Toate aceste elemente te vor ajuta să te reuneşti cu sinele şi vor transforma meditaţia uzuală în una productivă.

 

6. Ameliorează tulburările de somn


Special conceput pentru această condiţie medicală, Peace and Calming Blend Young Living contribuie la o stare profundă de relaxare şi induce un sentiment de pace şi somnolenţă. Pe de altă parte, deschide chakra inimii şi plexul solar. Se poate difuza sau aplica pe zonele cu o absorbţie rapidă.

 

7. Îmbunătăţesc starea de sănătate


Recomandate chiar şi în cazul anumitor condiţii medicale (vezi punctul anterior), uleiurile esenţiale alese cu atenţie în funcţie de problema cu care te confrunţi, pot avea diverse remedii: de la stimularea digestiei, până la calmarea durerilor musculare (vezi punctul patru). Dacă te confrunţi cu probleme respiratorii, un real ajutor îl reprezintă uleiul natural Endoflex Blend. Amestecul de uleiuri contribuie la funcţionarea optimă a sistemului respirator.

 

8. Tratează problemele pielii


Uleiurile esenţiale pot ameliora şi trata probleme ale pielii precum acneea (Eucalyptus Radiata), herpesul (Helichrysum), tenul gras (Bergamot) sau alte tipuri sensibile şi greu de întreţinut. Alese cu atenţie în funcţie de problema pe care o prezinţi, uleiurille esenţiale Young Living calmează pielea, o hidratează şi luptă împotriva acestor condiţii medicale.  


De ce trebuie să fim atenţi atunci când alegem compania producătoare de uleiuri esenţiale?


În urma proceselui de extracţie, care se poate realiza fie la temperaturi ridicate, fie la cele scăzute, dacă nu sunt utilizate ingrediente calitative sau naturale, produsul final poate deveni nociv, poate chiar toxic. Aşa că trebuie avute în vedere companiile care folosesc ingrediente naturale şi care au renume. Noi am ales Young Living. Tu ce vei alege? :)